Aşadar, am văzut şi eu un miting electoral de mari dimensiuni pentru prima dată şi pot să spun că nu am fost dezamăgită, în sensul să s-a ridicat la aşteptările mele. Care erau aşteptările: multă lume portocalie adusă cu autocarele din patru judeţe, însemne de aceeaşi culoare, pancarte şi mesaje cu conţinut aşteptat, faze de repetiţie pentru a se striga în cor “BĂ-SES-CU, BĂ-SES-CU!”, antrenamente pentru scuturat la unison steguleţe şi ridicat pancartele. Aceste condiţii fiind întrunite, mitingul a fost cel preconizat de imaginaţia mea.
Din alte puncte de vedere (evocate în discuţiile ulterioare cu colegi),
mitingul a fost un eşec, pentru că a lipsit timişoreanul de rând, neînregimentat politic. Eu nici nu m-am aşteptat să vină aceşti oameni. Timişoreanul e atât de rece din punct de vedere politic, cred că se ştie asta deja… Familia mea a fost acolo, pentru că mi-au venit rude din Sălaj şi au mers să îl vadă pe Băsescu, cred că de curiozitate (va trebui să îi întreb, sunt curioasă şi eu cum li s-a părut evenimentul politic). Au fost şi alte persoane, care nu sunt membri de partid, dar sunt apropiaţi de această lume. Dacă eu nu mergeam azi, sigur nu s-ar fi dus nici ai mei.
Discursul lui Băsescu mi-a plăcut, trebuie să recunosc. Am avut impresia că mi-a citit blogul (hahaha!) şi mi-a răspuns la ce am scris în legătură cu liniştea pe care o doresc în ţară. Pe de altă parte, a avut un mesaj referitor la mediul rural şi la înfiinţarea de IMM-uri în comune, lucruri care mă preocupă şi pe mine de câte ori am discuţii cu primarii din judeţ. Nu mai detaliez alte aspecte referitoare la discurs, dar cred că nu e nimeni care să spună că Băsescu nu ştie să atragă publicul interesat. Publicul neinteresat este, însă, mult mai mare.
Totuşi, a fost o replică a lui Băsescu ce putea stârni interesul şi comentariile timişorenilor: “Pe aici nu se trece”, a spus preşedintele, referindu-se la istoricul Timişoarei cu revoluţia. Un adevăr important pentru timişorenii care se plâng deseori că sunt uitaţi de guvernanţii de la Bucureşti, nu-i aşa?









maimutzele, precum basescu, se urca mai bine in copac cand sunt sprijinite de intelectuali mici si mari.cand va invatza mai multa lume acest lucru va fi tarziu.asa a fost si cu ceasca…
De: axente pe 07/11/2009
la 9:07 PM
asta a fost fain?oameni adusi cu japca,nemancati,obositi,nervosi…20% dintre ei vor vota pe Crin…
De: Al Capone pe 07/11/2009
la 9:28 PM
Nu pareau a fi nervosi
20% or fi pt. Crin, dar nu aia din parc, de azi.
De: Alina pe 08/11/2009
la 12:33 AM
hmmm … sunt dintre acei necunoscuti care iti citesc regulat blogul … e prima oara cand scriu pentru ca nu te recunosc. Simpla prezentare pozitiva a unui eveniment care, te asigur, a infrigurat orice om care a trait mizeriile astea acum 20-25 de ani in Timisoara, imi pare ca e impotriva a tot ce scrii regulat. Se poate sa-ti fi spart cineva blogul? Spune-mi ca da.
De: Dan pe 08/11/2009
la 6:59 PM
Nu a fost spart blogul şi nici ce am scris nu era prea pozitiv. Eram foarte moderată, din nişte motive personale, dar te asigur că atitudinea nu a fost pozitivă. De altfel, am scris la început că aşteptările mele faţă de acest miting erau la nivelul la care s-au şi întâmplat. Nu e prima dată când sunt înţeleasă greşit şi sunt plasată într-o tabără sau alta. De aceea nici nu mai vreau să scriu despre politică, iar când o fac, o fac pentru că am o stare de revoltă reprimată, pe care nu pot să mi-o ascund chiar de tot. Trebuie să mai spun că am avut şi eu o atitudine de înfrigurare.
Mai trebuie să adaug că nu sunt în nici o tabără, indiferent de culoarea politică a locurilor de muncă unde ajung. Sunt absolut dezinteresată din punct de vedere politic, atât personal, cât mai ales profesional.
De: Alina pe 08/11/2009
la 9:40 PM
Tabara politica? Nu e vorba de tabara politica. Dar a trata pur tehnic un subiect care trece dincolo de politica trimitandu-ne catre Germania anilor 30, sau mai apropiata epoca de aur mi se pare periculos. Poate sunt eu inca sub imperiul ororilor vazute, dar repetitiile si aplauzele or fi ok pentru membrii de partid/sindicat, whatever, nu pentru angajatii firmelor sau institutiilor, spitalelor sau asistatilor din primarii obligati sa fie acolo (am vazut chestii concrete nu auzite). Nu te critic, mi-e teama doar ca privindu-i cu intelegere, vom ajunge ca si asta sa faca parte din normalitate alaturi de autobuzele de pe la sectiile de votare, banii platiti pe la sate sau zaharul si faina in pungi de partid.
De: Dan pe 09/11/2009
la 1:31 AM
Mă tem că e deja o normalitate…
De: Alina pe 09/11/2009
la 1:43 AM
Alina aceste lucruri nu se numesc „normalitate”! Iar daca voua, jurnalistii, va este „normala” o astfel de atitudine atunci chiar imi pare rau de aceasta tara!
PS: sa sti ca in momentul in care am citit articolul mi-a „mirosit” un pic mai mult a cjt…etaj I…nu stiu de ce, poate doar de acea „anormalitate” gasita fata de toate articolele tale!
De: dn pe 11/11/2009
la 6:15 PM
Ţi-a mirosit greşit. Probabil nu mă cunoşti.
În altă ordine de idei, nu înseamnă că sunt de acord cu normalitatea de care vorbeam, dar tema este prea largă să o detaliez acum.
Şi da, mie îmi e milă de ţara asta şi sunt realistă când spun că este o situaţie anormal de normală. Poate aşa e mai corect.
De: Alina pe 11/11/2009
la 11:00 PM
mda, portocalie situatia, draga mea…
ca si postarea. nu ma mir, ma gandesc ca esti foarte usor impresionabila de personalitati puternice, dar si de mase de manevra. nu sunt de acord cu ultimele tale cuvinte. timisorenii se plang de fiecare data ca au fost uitati de bucuresti pentru ca asa s-a intamplat si se ma intampla inca. sunt foarte convins ca se va intampla si de aici incolo. vom fi mereu uitati. dar ce mai conteaza… noi avem acum un alte presedinte!
se numeste Herman Van Rompuy si este primul presedinte al Uniunii Europene.
astfel, nu avem nevoies de basesti, crini, prostanaci, ori comunisti.
noi avem acum presedine, repet, Herman Van Rompuy, pentru ca noi, timisorenii, suntem de mult europeni. toata periaoda in care am stat sub imperiul austriac, inseamnă un avans in fata celor din afara carpatilor. cam acelasi timp le va trebui lor sa ne ajunga.
ergo, nu avem nevoie de presedintele romanilor.
De: lotofstardust pe 20/11/2009
la 12:27 AM
N-ai înţeles nimic.
De: Alina pe 20/11/2009
la 10:57 AM
inseamnaca nu te-ai exprimat cum trebuie
De: lotofstardust pe 20/11/2009
la 3:13 PM
Înseamnă că nu ştii să citeşti printre rânduri.
De: Alina pe 20/11/2009
la 4:26 PM