M-am ferit mereu să abordez subiecte sociale pentru că vedeam că oamenii aveau impresia că îi pot ajuta şi, în sinea mea, credeam că nu voi reuşi să fac nimic. Mi-e prea greu să mă ataşez de aceşti oameni, aşa că prefer să fug de ei…. 
Ultimul caz social pe care l-am relatat în scris m-a făcut, din nou, să-mi spun că nu mai vreau să am de-a face cu aşa ceva, mai bine rămân cu politicienii mei şi cu minciunile lor, cu proiectele administraţiei, mereu amânate, promisiuni şi orice altceva.
Elisabeta Bodea mi-a arătat ce mult înseamnă să ai o casă, un lucru pe care îl neglijăm deseori, dar mi-a sensibilizat şi inima. Din nou am simţit că nu pot face mare lucru şi nici nu am apucat să fac nimic, pentru că a ajutat prefectul. Ovidiu Drăgănescu a făcut CEVA, nu a ascultat şi a mers mai departe cu viaţa lui. A dat o mână de ajutor şi i-a redat speranţa acestei femei, iar mie mi-a îndepărtat remuşcarea că nu pot să fac eu ceva mai mult decât făcusem.
Povestea Elisabetei Bodea, care şi-a pierdut casa, dar şi o fiică din cauza stresului de a trăi în aceeaşi casă cu ţiganii, o puteţi citi în BĂNĂŢEANUL.
Aţi spus şi voi