Incompatibilităţi

19 05 2008

Am tot evitat să scriu despre relaţia dintre oamenii de presă şi politicieni în această campanie, dar de data asta nu mă mai rabd. O să fiu numită, poate, din nou, răutăcioasă, dar nu mi se pare corect să tac dacă am ceva de spus, aşa pentru mine, ca să îmi exprim o “frustrare”.

Nu-nţeleg cum unii jurnalişti, despre care se ştie că fac, pe bani grei, campanie unui politician – hai să îl şi numesc pe Constantin Ostaficiuc – pot să mai şi scrie texte de presă care îl implică pe omul care, de fapt, îi plăteşte. Unde este echidistanţa, nu mai există termenul de incompatibilitate? Foarte bine, să facă jurnaliştii imagine la politicieni, minunat, să profite de ce ştiu, să ajute, să ia bani, dar să te foloseşti de mijlocul de exprimare mediatică la care lucrezi, poate cu carte de muncă, pentru a-ţi aduce la lucru afacerile private… Nu e un joc şi ăsta? Nu e şi asta o strategie? Nu puteai să îţi iei concediu şi să te ocupi de imaginea lui sau să o faci în timpul tău privat?

Nu cataloghez nicicum aceste chestiuni. Gândurile astea le ţin pentru mine. Spre mirarea mea, a ajuns să îmi fie indiferentă campania, ca să nu scriu scârbă, din cauza presei.

Spuneam mai demult de un laborator unde se fabrică tot felul de lucruri. Cred că i-am găsit şi sediul, este foarte central. Mi-e atât de silă de aceste strategii, de jocurile de culise, de murdăria politică încât mă simt trădată, ca o nevastă înşelată. Înşelată de politică, incredibil! Înşelată de politicieni, prin intermediul oamenilor de presă, cum li se spune lor, de fapt… Cred că tocmai m-am decis cu cine votez şi cu cine NU votez în 1 iunie. Cineva care acceptă şi se pretează la asemenea jocuri nu este persoana care credeam că este. Mi-a înşelat aşteptările. La uninominalul de la CJT, cel care câştigă trebuie să mulţumească fiecărui om care l-a votat, pentru că votul aceluia va conta. Şi votul meu va conta şi unul din cei 3 la care mă uitam mai atentă a fost deja eliminat.


Acţiuni

informatie

7 raspunsuri

20 05 2008
g_for4

sunt de accord cu articolul de mai sus si nu cred ca va spune cineva ca esti rautacioasa deoarece tu ai scris un adevar stiut de multa lume dar care nu au indraznit sa-l recunoasca.unii sunt in stare sa faca si mai multe decat pentru a plati ziaristii sa le faca campanie si aceste lucruri sunt stiute dar intr-un fel ascunde “dupa degetul mic”

20 05 2008
BANATEANUL

DRAGA DOMNISOARA ALINA,
Nu cunosc detalii privind stategiile si amestecaturile presei cu candidatii de la alegerile locale dar va asigur ca nu sunteti singura.
Eu sunt total dezamagit de acest personagiu cu nume OSTAFICIUC COSTI dovedit de colegii dvs. ca informator al odioasei secu. El si MONA MUSCA sunt blestemele dreptei politice din Banat.
Cu respect si pretuire,

20 05 2008
Unu

cata dreptate ai!

20 05 2008
Gilas

Cainele de paza al democratiei a luat urma unui “blat” intre presa si politica? Doi dintre apropiatii Deontologiei au fost prinsi cu valiza de bani, spunand ca, de fapt, voiau sa cumpere un teren pentru amplasarea viitorului deponeu? Rusine! Alina, in numele Adevarului, te rog sa mergi pana la capat!

21 05 2008
Lucian

Alinaaaaa, ai recunoscut, in sfarsit, ca votezi cu PSD-ul. Nu-i nimic, nimeni nu e perfect si nici nu cred ca te acuza cineva daca faci asta.

21 05 2008
Alina

Nu, nu am recunoscut că votez cu PSD-ul. Unde ai citit asta? Mai sunt şi alte partide care au candidaţi. Poate m-am gândit să votez cu alţii, care au mai puţin şanse, dar merită sprijiniţi din alte motive. Când doi se bat, poate va câştiga altcineva în opţiunile mele. Nu?

21 05 2008
Alina

Am şters un comentariu, nici măcar nu mă interesează a cui este, dar nu accept prostii la mine pe site. Aşa că ăla care te ştii cenzurat, încearcă în altă parte.

Mi-ai scris că sunt pesedistă, poate ar trebui să mai citeşti pe blog ce am scris de Ciuhandu, cel pe care îl invocai. Oricum aş fi, portocalie, albastră, galbenă sau roşie, nu este treaba ta atâta timp cât te ascunzi sub un anonimat.

Lăsați un comentariu