Bruxelles, my love

A treia oară la Bruxelles şi îmi dau seama că oraşul acesta îmi place tot mai mult. Are… ceva. Îmi place să mă plimb cu harta în mână, păcat că nu am avut tenişii, să mă simt mai lejeră. Îmi place că nu este praf şi nu se claxonează şi oamenii te îndrumă şi ştiu să vorbească în engleză, îmi place că e lume, că nu se uită nimeni la tine, că poţi să stai trântit pe jos în Grand Place fără să te ia careva pe sus. Îmi place la nebunie că e atâta verdeaţă, îmi plac casele cu câte trei etaje, înguste şi fără culori violente. Ador wafele simple şi ciocolata. Ce să mai spun de străduţele înguste şi aşezarea lui în pantă ori de modul în care recondiţionează clădirile vechi: au pus o pânză pe faţadă, pe care este imaginea clădirii, ca o poză a faţadei. Acolo unde clădirea e refăcută, pun alte imagini, feţe de oameni cu figuri amuzante. E altceva… de fiecare dată când plec peste graniţă, către Europa, şi văd că fiecare lucru e pus la punct, detalii pe care românii nici nu le iau în seamă, mă întorc tânjind după ordine…