Mânării la o votare?

23 04 2008

S-au anunţat listele cu candidaţi pentru Primăria Timişoara şi pentru Consiliul Judeţean Timiş. O publicaţie locală face, pe site-ul propriu, două sondaje de opinie cu privire la şansele acestora pentru cele două funcţii. Am încercat să votez şi eu şi mi s-a răspuns aşa: Ati mai votat, de aceea votul este invalid!

Declar pe proprie răspundere că este prima dată când am accesat cele două sondaje şi era prima dată când votam. Declar tot pe proprie răspundere că la acest computer am acces doar eu şi eu nu am mai votat. Pot să înţeleg că există vreo manipulare la aceste sondaje? Între noi fie vorba, adică între mine şi cei peste 100 de vizitatori care intraţi zilnic pe blogul meu, este interesantă coloratura acestei publicaţii, dar şi rezultatele voturilor de până acum… Până la urmă, nu mă interesează asta. Vreau să mi se dea dreptul să votez. O să mai încerc de acasă, poate şi acolo votează IP-ul singur.

Mai târziu. Aşa cum mă gândeam, nici acasă nu am putut vota pentru mirificele sondaje, unde Ion Răducanu are peste 82% din voturi, iar Ilie Sârbu aproape 80% la CJT. Dacă voi puteţi vota aici, să-mi ziceţi şi mie. (Am încercat chiar să votez “ca ei”, dar nu a mers nici aşa)


Acţiuni

Information

2 raspunsuri sa “Mânării la o votare?”

23 04 2008
flippy (16:52:34) :

se pare ca toti am votat deja, chiar daca e prima data cind deschidem azi calculatoarele la care nu avem acces decit fiecare dintre noi. si eu am votat, probabil inconstient sau in somn, ca nu-mi dau seama inca.
oricum, mi s-a parut amuzant si ireal in acelasi timp scorul la care il “bate” raducanu pe gigi ciuhandu. :)))

26 04 2008
dan goldis (16:39:16) :

dar cel mai interesant lucru este scorul pe care l-a obtinut Butuza, practic un necunoscut, pentru primarie si faptul ca nasleu il bate pe ostaficiuc.Eu m-am uitat in trafic ro si am vazut ca 54 laa suta dintre vizitatorii site-ului au stat pe el mai putin de 10 secunde. Ce poti citi in 10 secunde pe un ziar? Nimic. Dar in sapte secunde poti sa votezi,daca stii unde e sondajul, fiindca de fapt tu ai mai votat o data.

Lăsați un comentariu

Poţi folosi aceste etichete : <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>