Un arogant pe care sper să nu îl găsesc pe liste

Acest domn Viorel Coifan mă surprinde negativ. Îmi plăcea de el pentru că ieşea din peisajul politicienilor, pentru că umblă cu tramvaiul ori cu bicicleta şi mereu are câte o pungă de 1 leu cu el şi pentru că îl mai vezi prin cafenele. Cine s-ar gândi că liberalul cu diplomatul de 1 leu a stat aproape de Tăriceanu, că a avut funcţii importante pe vremuri, iar acum aşteaptă iarăşi miloaga liderului suprem? L-am urmărit la talk-show-ul lui Adrian Adam de la Analog TV şi mi-a lăsat o impresie deosebit de proastă. Aroganţa liberală, despre care cred că am scris şi altă dată, dădea afară din ecran ca un aluat uitat la căldură, răspundea cu alte întrebări ironice. “Să se înţeleagă, dragi telespectatori, EU am creat partidul, EU i-am creat pe ei, cei care m-au pus pe primul loc sub linie la alegerile parlamentare precedente, iar acum li se pare că sunt indispensabil?” - nu, nu a zis chiar aşa, dar aşa auzeam eu, prin filtrul din creier.

Nu am fost prea blândă cu liberalii niciodată, dar acum îi compătimesc că se află la mâna lui Coifan pentru a mai avea şi ei, măcar câteva luni, un parlamentar. Cum e posibil să stea partidul după el, până i se va garanta fix de sus că va prinde locul 1 pe listele de deputaţi în următorul mandat? Situaţia e la fel de peste 2 luni. Nu există nici o lege sau ceva care să nu le permită ăstora să ţină un loc ocupat atâta vreme? Sigur liberalii îşi dau seama că acum îşi bate joc de ei… dar n-au ce face. Decât să lase democraţii să aibă încă un deputat, mai bine acceptă bătaia de joc şi eterna noastră întrebare: “Domnul Coifan nu s-a decis încă?”

Pe de altă parte, înţeleg şi atitudinea lui Coifan, dar dacă tot vrea să se răzbune, nu mai bine zice nu deputăţiei şi alege să rămână Business Development Manager pentru Administraţia Publică la Siveco România? Nuuuu, nu vrea aşa, pentru că speră că i se va mai da un ciolan de ros… la prestigioasa lui carieră, merită unul mare, nu? Al dracu’ politicienii ăştia cu principiile lor cu tot!

Poveste adevărată, din magazin

Based on a true story!

Un bărbat la vreo 35 de ani s-a prezentat la un magazin dintr-un centru comercial din Timişoara şi a întrebat vânzătoarele dacă nu au chiloţi (de vânzare, desigur). Doamna de după pult arată clientului marfa, acesta o întoarce pe mai multe părţi şi nu pare convins că i se potriveşte mărimea. Îşi dă seama că produsul pe care voia să-l cumpere este similar cu cel pe care îl purta deja, aşa că îi spune femeii: “O să mă uit ce număr am”. Îşi desface cureaua, îţi dă jos pantalonii până la genunchi şi se tot chinuie să găsească o etichetă cu număr, evident, la spate. Femeia se gândeşte panicată: “Dacă mă găseşte soţul cu un bărbat pe jumătate dezbrăcat în magazin?”Moment în care intră cea de-a doua vânzătoare, o doamnă mai în vârstă, cu ochelarii pe nas. “Doamnă, spune bărbatul cu pantalonii în vine, dumneavoastră aveţi ochelari, poate vedeţi mai bine!” Mai pudice, doamnele noastre nu au insistat să caute mica etichetă pe care scria numărul chiloţilor domnului, dar l-au asigurat că produsul poate fi schimbat dacă nu e bun… Din fericire, încă nu s-a întors! Funny, nu? :))