Metoda gâtului rupt în alegeri

16 01 2008

“Agenda Zilei” scrie în ediţia sa de mâine o ştire mică şi interesantă:

sorin-grindeanu.jpg Social-democraţii din Timiş au luat, ieri, în discuţie, într-o şedinţă, variantele de propuneri pentru Primăria Timişoara, în cazul în care alegerile locale şi cele parlamentare vor avea loc la aceeaşi dată. Senatorul Ilie Sârbu, preşedintele PSD Timiş, candidatul oficial pentru postul de primar din partea PSD, va opta, în acest caz, pentru o candidatură la Senat. Astfel, social-democraţii au decis că Sorin Grindeanu, consilier local al PSD, întruneşte toate atuurile.

Discuţia asta a mai avut loc o dată şi s-a dezminţit. Oficial, candidatul e tot Ilie Sârbu. Dacă ştirea cu Sorin se adevereşte, nu pot decât să mă gândesc că şi la PD (refuz să mă obişnuiesc cu PD-L) şi la PSD se poate întâmpla acelaşi lucru: cineva vrea să rupă gâturi. Ce mi-e Ostaficiuc, ce mi-e Grindeanu, nici unul nu vrea, totuşi, parcă cineva trebuie sacrificat pentru ceva. Horia Ciocârlie a fost dat uitării după rezultatul la localele din 2004. Despre Ostaficiuc se spune că îl sacrifică Borza. Stilul este bine cunoscut în rândul social-democraţilor, aşa că nimeni nu se aruncă de capul lui în groapă.

Mă întreb ce ar fi mai bine: să nu existe nici un candidat al PSD şi să fie susţinut cineva, după modelul PNL + Ciuhandu, sau să arunci pe cineva în lupta din start pierdută cu Ciuhandu şi să rişti să te faci de râs? Prima variantă îmi pare imposibilă, cred că de la centru acest lucru nu va fi permis, mai ales pentru un oraş ca Timişoara. Totuşi, Geoană poate înţelege că va fi degeaba. Numai dileme… şi social-democraţii nu vor să ni le rezolve prea curând!!!