Pentru mine

Şi Robbie Williams are o variantă frumoasă a melodiei lui Frank Sinatra. Nu ştiu dacă o să fac analiza acestei zile, poate sunt gânduri prea personale… Poate peste câteva zile… Până atunci o să cânt şi eu “I did it my way!”

EXCLUSIV! În fundu’ gol prin centrul Timişoarei

Sunt la modă titlurile cu exclusiv, şocant, ireal, incredibil ş.a., dar şi pozele cu femeile goale sau semi-goale. Pentru a intra în trend, pentru că e weekend, pentru că sunt în toane bune şi pentru că avem, într-adevăr, o exclusivitate made by Seba Tătaru în luna mai, puteţi vedea mai jos o doamnă care nu s-a sfiit să se plimbe pe corso-ul Timişoarei aproape în fundu’ gol şi chiar să îşi aranjeze desuul inferior ca să stea mai bine pe buci. Ce deschişi la minte au ajuns timişorenii, dle! Nici nu le păsa că madama se unduia pe str.Alba Iulia cu poşeta sub braţ şi o mână la poponeţ! Suntem europeni, e clar! Suntem mondiali!

Ce părere aveţi? Ne-am emanciat sau ne-am prostit de tot?

Click pe fiecare poză pentru a vedea mai detaliat.

Jurnalistă sau timişoreancă?

Ok, nu obişnuiesc să mă iau de colegi, dar am avut azi o dilemă. Ramona Băluţescu a creat un moment inedit/neobişnuit la ceremonia de decernare a titlului de cetăţean de onoare Patriarhului Daniel. I-a dat 10.000 lei vechi şi o punguţă cu coji de pâine, ca un gest de frondă pentru că şeful BOR ar fi spus că nu îi pasă de săraci. Mesajul e unul cu caracter mai larg, biserica ar trebui să se implice mai mult în combaterea sărăciei şi nu să cheltuie pe ridicarea de catedrale sau pe manifestări costisitoare. Explicaţiile ei pot fi citite AICI în detaliu.

Acestea fiind datele problemei, eu am o dilemă. Ramona – jurnalist de la Timpolis – a făcut acest gest în calitate de ziarist sau în calitate de timişorean/român/om? Majoritatea colegilor care au relatat întâmplarea de la primărie au prezentat-o ca fiind jurnalistă, Adevărul i-a spus doar “o timişoreancă”. Aş vrea să ştiu, pentru curiozitatea mea personală, în ce calitate a făcut acest gest.

Să mă explic. E clar că nu poţi fi ori una, ori alta. Odată aleasă meseria asta, nu te mai poţi delimita de ea. Nu poţi să mergi undeva, să vezi ceva interesant şi să nu judeci acel eveniment ca un ziarist. E o meserie de 24 din 24 de ore, atunci când o faci cu pasiune, aşa cum cred eu că o face Ramona.

Totuşi, când Ramona a avut dialogul de la Arad despre sărăcie cu patriarhul, era acolo în calitate de jurnalist? Mă mai întreb, oare azi a profitat de meseria de jurnalist pentru a se apropia de patriarh? Dacă era jurnalist, e regretabil, are alte modalităţi de a se revolta asupra unor chestiuni de acest gen. Până la urmă ne alegem această meserie ca să ne rezolvăm dilemele şi frustrările proprii sau pentru a fi un fel de mediatori/detectivi între ei, autorităţi şi oamenii de rând?

Majoritatea (ziarişti) suntem revoltaţi că nu avem groapă de gunoi, că auzim de câţiva ani pe la conferinţele de presă despre termene la autostradă, la centură, la DN6, auzim de parcări, spaţii verzi, ştim că sistemul P(ile)C(unoştinţe)R(elaţii) este încă în vigoare, că nu sunt bani în sănătate, că avem cerşetori, că e mizerie, că nu avem o gară ca lumea, ne mor şi nouă, poate, rudele prin spitale, suntem nervoşi că nu vedem să se facă nimic ca lumea, că stăm în loc etc. etc. Şi nouă ne e silă şi ne pare rău că există săraci. Unii scriu despre asta, alţii dau la tv, alţii scriu pe bloguri şi îşi revarsă nervii acolo. Nu se leagă nimeni de maşina de gunoi fiindcă i-a ajuns că nu avem groapă de gunoi de zece ani. Nici dacă ar face asta careva nu s-ar mişca lucrurile mai iute, aşa cum nici mediatizatul gest al Ramonei de azi nu îi va trezi patriarhului dorinţa de a împărţi toată averea Bisericii Ortodoxe Române cu cei săraci. În aceste condiţii, în afară de circul pe care l-a promovat presa pe lângă pâinea adusă de ea nu se rezolvă nimic.

O fi fost curajoasă Ramona, primeşte laude că a spus adevărul (concept relativ, fiecare îl simte altfel). Nu sunt revoltată de gestul ei, îl consider nepotrivit, dar există libertatea de expresie (pentru ea) şi libertatea de gândire (pentru mine). Am însă această curiozitate, să ştiu ce simţea ea că este acolo.

Pe de altă parte, noi (oamenii de rând) cum combatem sărăcia? Poliţia comunitară ne îndeamnă să nu dăm bani cerşetorilor. Cei care s-au dus la catedrala aceea din Arad nu s-au dus să ceară şi ei un ban?

Sunt confuză. Trebuie să dăm bani săracilor pe stradă sau de pe lângă biserici, pentru a combate sărăcia, sau nu dăm? Oare Ramona le dă la toţi?

Am pus o grămadă de întrebări, retorice poate, şi rămân cu dilemele mele. Mi-a plăcut ce a spus patriarhul azi: “Lăcomia exagerată a unora creează lipsuri pentru alţii. În vreme de criză, soluţia este solidaritatea între instituţii şi popoare. Criza poate însemna şi un nou început, este un element de reflecţie pentru a vedea unde am exagerat“. Frumoase vorbe.

P.S. Nu sunt habotnică, nu sunt dusă la biserică prea des şi nici nu laud sau susţin iniţiativele grandioase ale BOR.

O stare

Am o stare de lehamite faţă de unele persoane şi întâmplări. Revin când se face ordine în gânduri. În plus, prea repede trece timpul şi eu îl las.

Partidul pppăcii

Ca şi când în viaţa românilor politica este pâinea cea de toate zilele, pe scena largă cu oameni buni la minţit poporul cu televizorul mai apare un partid: Partidul Dreptăţii şi Păcii din România. Îşi caută consilieri politici pe net şi şi-au făcut ID de mess: partiduldreptatiisipacii. Tot online se face şi procesul de selecţie.

Conducerea acestui partid vrea oameni ,,curati“, oameni care sa isi doreasca o schimbare, oameni care vor sa puna capat indeajunsurilor din Romania si oameni care vor sa imbunatateasca imaginea tarii si sa-si ajute aproapele. Partidul nu accepta oameni cercetati penal, oameni care au fost condamnati penali executandu-si pedeapsa, oameni care au amenzi penale cat si contraventii, oameni care au intentia de a se folosi de informatiile din interiorul partidului si de a le vinde mai departe celorlalte partide, oameni care vor sa denigreze imaginea partidului.

Deci bla, bla, bla. Nu se divulgă cine este preşedinte. Un google simplu îmi spune că sediul partidului e la Orăştie, iar preşedinte ar fi Glăvan Mădălin Laurenţiu. Sper ca acest ilustru necunoscut să nu rateze şansa de a candida şi la prezidenţiale! Succesuri!

Deci, de ce mai înfiinţează cineva partide în ziua de azi?

Poliţie şi presă “poetică”

Mai jos puteţi citi cel mai poetic comunicat de presă pe care l-am văzut în viaţa mea. Nici nu mai pot comenta nimic, e doar de râs. Cine a scris asta nu prea ştie cum e cu jurnalismul.

O vorbă românească înţeleaptă spune că Dumnezeu nu loveşte cu parul. Pedeapsa cea mai grea este urmarea propriei fapte şi, fie că avem 20, 50 sau 75 de ani, cu toţii tragem ponoasele faptelor şi acţiunilor noastre. Acest lucru nu l-a înţeles Margareta-Liliana L. de 41 ani din Arad, care în seara zilei de 25.05.2009, pe strada Constituţiei i-a aplicat o „corecţie” lovind-o cu pumnii şi picioarele pe minora Andrada Eugenia B. Din această cauză, s-au întocmit actele premergătoare pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

Adesea însă, ceea ce este valabil pentru toţi, ceea ce este îngăduit tuturor, este refuzat copiilor. De la ei, noi, cei mari, aşteptăm perfecţiune, nu admitem să greşească, ci vrem să facă totul ca la carte. Iar atunci când dau greş, în loc să-i ajutăm cu vorba şi cu fapta explicându-le şi arătându-le răbdător unde au greşit, în loc să-i lăsăm să suporte consecinţele faptelor lor şi să înveţe ce înseamnă responsabilitatea, ne grăbim să le aruncăm reproşuri grave, pedepse mai mult sau mai puţin aspre şi, nu de puţine ori, din lipsă de răbdare, îi smucim brutal, le tragem o urecheală, un dos de palmă …

Alţii, din păcate, nu se opresc aici, ci îi bat până îşi descarcă toată mânia, frustrarea, nemulţumirea, cu alte cuvinte, până se răcoresc. Şi, pentru ca ipocrizia şi cinismul unora să meargă până la capăt, îşi conving copii că acolo „unde dă mama sau tata creşte”! Adulţii-părinţi trebuie să memoreze că un copil este asemenea unei sămânţe de floare. De cât de frumoasă va creşte floarea şi de cât va rodi, depinde de grădinarul care o îngrijeşte… De ce pământ şi de câtă lumină are, de cât este ferită de frig şi furtuni…Ea, floarea este atât de firavă, cum poţi să o rupi şi să o calci în picioare? Ea va fi totul ce va mai rămâne în urma ta!

Sursa e AICI. Funny, nu? Autoarea “comunicatului de presă” este agentul principal Estera Bitiş, de la IPJ Arad, o doamnă trecută de prima tinereţe, care mai ţine loc de purtător de cuvânt. Doamna pare că şi-a ratat meseria, nu?

Hmm…

M-au năpădit tot felul de gânduri cu privire la MJ şi moartea lui. Ba că încep să moară cei pe care îi cunosc eu şi care mi-au marcat adolescenţa (semn că I’m getting old), ba mă gândeam la cum va fi prezentată această ştire, ba ce impact a avut omul ăsta asupra lumii (brand, underlined!), printre care m-am mai mirat cum de eu am dormit când ştirea era deja în toate colţurile lumii… Eh, aicia la Chişoda mai şi dormim…

Mi-a părut rău de Michael Jackson de când am văzut că se descompune singur. Cred că avea grave probleme acolo, în capul lui. Nu am înţeles în 1992 – aveam 13 ani şi îmi plăcea Michael – ce era cu ţipetele şi urletele fetelor când a concertat la Bucureşti. Amintiri sunt multe, de orice fel, dar o să le păstrez pe cele plăcute. Omul era un cântăreţ, deci muzica lui rămâne. Pentru mine, cea mai tangibilă amintire muzicală este piesa de mai jos, preferata mea.

Merge bine. Mai veniţi!

Nu am apucat să văd toate rezultatele campaniei radio-blog cu privire la dorinţele voastre cu privire la cine să concerteze la Timişoara de ziua oraşului. Sper să am un pic de timp să merg pe linia blogurilor, din leapşă în leapşă, ca să ajung la voi.

Aşa cum au scris Ovi şi Tomata, ei au vorbit despre asta la Radio Campus (100 FM) şi demersul poate continua. Iniţiatorii campaniei – Călin Petrescu şi Vio Bota - vor să vă cunoască opiniile şi în direct, la radio, la matinalul lor zilnic.

Pentru că nu am cum să dau eu de voi toţi care vreţi să repetaţi acţiunea radiofonică a lui Ovi şi Tomatei, vă rog să mă căutaţi voi pe mine sau pe Vio. La mine comentariile sunt în moderare, pentru cine doreşte, să lase un mesaj cu numărul de telefon şi îl transmit mai departe acolo unde trebuie să ajungă. Vă aştept!

House music

Abia pe final de sezon 4 am făcut o mică pasiune pentru House, iar în sezonul 5 sunt prinsă ca Greg în Vicodinul lui… Aş vrea să notez fiecare gând pe care mi-l trezesc episoadele astea, dar nu mai savurez filmul dacă fac asta. Am ajuns să gândesc ca şi House, analizez orice mişcare a celor din jurul lui, dar şi pe el. Problema cea mai gravă e că orice mă doare, îmi imaginez secvenţe din film… Sunt la un pas de a deveni ipohondră şi deja mă gândesc că incapabilii medici români nu vor fi în stare să descopere ce am… Not good… De aia urmăresc mai mult interacţiunea personajelor decât diagnozele medicale.

Oricum, îmi place şi muzica din serial, încă nu i-am căutat soundtrackul, poate la final de sezon. Erau unele piese foarte bune pe fundalul unor episoade.

Leapşă concertistică

Vio Bota mi-a dat o leapşă pe care nu o pot ignora, mai ales că este legată şi de Timişoara şi de muzică. Radio Campus duce o campanie bazată pe faptul că în oraşul nostru nu se organizează nici un eveniment muzical pop de marcă. Timişorenii sunt chemaţi să îşi spună părerea despre cine ar dori să concerteze pe la noi, pentru că majoritatea crede că nu suntem un oraş mic, să nu ne permitem nişte nume mari. După experienţa Shakira, am mai avut Jose Carreras, Julio Iglesias… dar nu de Ziua Timişoarei.

La prima gândire despre cine aş dori să cânte la Timişoara, mi-au venit în minte Depeche Mode. Am dubii însă, este un concert scump şi nu poate fi susţinut de municipalitate în întregime. Concerte cu trupe mari sunt organizate de firme de specialitate, municipalitatea poate, cel mult, să ajute logistic şi poate financiar, dar numai în mică măsură. Nici nu mă mai gândesc că nu am avea unde să vedem un asemenea concert (în afară de stadion).

Am promis să mă mai gândesc la nume, care pot lega trecutul cu prezentul, în sensul că o trupă veche ar aduce şi alte categorii de vârste decât tinerii care ar merge, de exemplu, la un Placebo. Pentru că Ziua Timişoarei este a tuturor şi nu trebuie să fie un eveniment orientat spre amatorii unui gen anume de muzică, e de preferat… Am găsit şi numele perfect: Bruce Springsteen. Ar mai merge Natalie Imbruglia, Sinead O’Connor, Chris Isaak… Am ales nume din anii ‘90, sunt reprezentativi pentru muzica bună.

Dau şi eu mai departe leapşa Tomatei şi lui Ovi Sîrb şi oricui vrea să o preia. Aştept răspunsuri şi aici, pentru a le transmite apoi mai departe către Radio Campus. Poate reuşim să ne mobilizăm mai mulţi şi să facem propuneri mai bune pentru municipalitate decât trupele pe care le-au adus în ultimii ani.

Iluminări cinematografice

La recomandarea indirectă a Otiliei, am văzut filmul Everything is illuminated. De senzaţie, exact cum îmi place mie să fie un film: cu umor, cu sensibilitate, cu muzică, imagini frumoase şi pline de sens şi simboluri. M-am şi mirat că regizorul (Liev Schreiber) este un actor, care nu e nicidecum european, ba e chiar din San Francisco de loc, şi are la activ filme destul de comerciale, cum e Scream şi Scream 3 sau X-men Origins.

În zilele din Germania, am vizionat un film francez, romantic şi trist, dar frumos, Lila dit ca.  Filmat în Marsilia, într-un cartier al arabilor, el se îndrăgosteşte de ea, ea preferă jocurile sexuale, prietenii lui îşi bagă coada… se termină tragic povestea micii Lolite.

Aştept şi alte recomandări pentru filme bune, necomerciale, mai puţin cunoscute.

Zi de vară

E prima zi de vară azi, din punct de vedere calendaristic. Vara, aşa cum o simţim noi, a început deja, ne-a şi obosit cu căldura ei de câteva ori. Prima zi de vară a venit cu vreo 21 de grade, înnorat, în timp ce eu căutam poze cu soare. Mi-a zburat mintea la plajă şi apă albastră şi limpede… mmm… Apoi mi-am amintit că am poza perfectă care să ilustreze şi vara, şi Timişoara, şi albastrul care îmi place mie.

Foto: Costi Duma

E ziua Dianei azi, la care mă gândesc deseori şi aştept să o văd vara asta, aici, acasă. La mulţi ani, Dia!

Nervi

La “Bănăţeanul” aveam o rubrică de nervi pe care trebuia să o alimentăm săptămânal. Ne trebuia chestii din oraş, nu doar trăiri personale. Aici le pot pune pe toate, când vin…

1. Sâmbătă noapte – tunete, fulgere, ploaie. A picat curentul o dată, rezonabil. Duminică dimineaţă, o luăm de la capăt, aceeaşi fracţiune de secundă care îmi strică aparatura. TV-ul din camera mea face figuri deja, cred că i se duce ecranul în raiul ecranelor. Acuzat: ENEL, cu monopolul lor şi lipsa de investiţii.

2. Ceva deştept mi-a băgat ID-ul de mess pe un site dedicat pentru aşa ceva şi periodic se înfinge câte unul în lista mea, dornic de conversaţie. Primul era italian, voia să îl învăţ româneşte… Bine că nu am un id de pitzi să trezesc interes şi, din fericire, există ignore. Totuşi, e enervant. Acuzat: idiotul care s-a gândit că face mişto.

3. Nu mi-am plătit factura la UPC pe luna în curs din lipsă de bani. La jumătatea lunii am primit însă SMS să merg să plătesc. Ok, dreptul lor, dar de dreptul meu de a primi factură nu se sesizează nimeni? Am făcut reclamaţie că nu primesc, am vorbit cu pereţii. Vreau, dle, să primesc factură acasă, să văd cât am vorbit la telefonul fix măcar, vreau să ştiu ce plătesc! Nu sunt adepta facturii în print, putem economisi, atunci să primesc pe email. Dacă pe sms ştiţi să cereţi bani, nu se poate apela şi la email pentru factură? Telefonul îl plătesc pe internet, dar primesc factură şi ştiu ce şi cum am consumat. Acuzat: UPC, că sunt nişte nesimţiţi, ca mai toate companiile astea care ne oferă servicii pe care le plătim la timp.

Aniversare în cifre

După aproape 2 ani de la lansare, blogul alisim şi aiurelile ei (mele) (ne)jurnalistice au ajuns la vizitatorul numărul 100.000. Nu ştiu care s-a nimerit a fi, dar îi mulţumesc. De fapt, fiecare din cele o sută de mii de clickuri au fost importante, altfel nu se ajungea aici. Nici nu mai ştiu de unde am început, ce am scris, aşa că mă gândeam să mă caut la statistici azi, mai viguros.

Aşadar, în ceea ce priveşte blogurile la care s-au dus cititorii mei sunt: 1. Gigi Ilaş (2,234 de clickuri la această oră. Gigi, trebuie să te revanşezi cumva, vedem noi pe ce ne stabilim ); 2. Arhiva prăfuită cu poze jurnalistice este pe locul secund, ca dovadă că a fost un succes (1,845). 3. Pozele de pe flickr au suscitat interes; 4. Vio Bota ocupă un loc onorabil (1,351); 5-10: blogurile lui Tibi Kiss, Mircea Opriş, Beni Marta, Levi Balint, Mafia din Timişoara şi Mile Cărpenişan.

La termeni de căutare, în aceşti 2 ani fără o lună şi ceva, primul rezultat a fost animale. Oamenii caută în veselie ( 7,471 referinţe pe motoarele de căutare) acest cuvânt generic. Mai apoi urmez eu, cu numele meu, cu un scor de 3,127 căutări. Mai adaug 2,927 de alisim şi 849 de nume asociat cu cuvântul blog, numele blogului (479) sau alte asocieri care pot să vă aducă doar aici şi observ că nu prea îmi aveţi blogul la bookmarks, ci preferaţi să mă goagăliţi des. Au mai avut căutare dansuri ţigăneşti (1,457) şi Stephansdom din Viena (1,216). La capitolul media, TVT a întrunit aproape 1.000de căutări, urmat de Actual Vest.

Cel de căutat politician pe blog a fost Sorin Grindeanu (138 de google-uri), urmat ffff aproape de colegul său de birou, Adrian Orza (122)! Tare! După cei doi îl regăsesc pe Constantin Ostaficiuc (şeful meu, după cum spuneţi unii dintre voi, 76 referinţe). Ca nume de colegi/persoane căutate apare din nou Gigi Ilaş (de peste 800 de ori în diferite forme), apoi o găsesc pe Silvia Staia (119) şi pe… Simona Bader (62).

Cei mai mulţi vizitatori i-am primit de la Vio Bota, cel după care m-am luat când am decis să dau drumul la blog. Mulţumesc pentru cele 4,741 de la tine, Vio! La fel îi spun lui Gigi, care s-a luat el după mine când şi-a făcut blog . Gigi mi-a trimis 3,147 de cititori. Surpriza topului sunt accesările venite de la Pandi, 1,097 de bucăţi. Mai spun mulţumesc lui Tibi Kiss, Jurnalistei, Cristinei Iovi, care mi-au trimis între 300 şi 600 de cititori.

Cele mai citite postări se referă la animale şi pozele cu presari. Dintre subiectele serioase cele mai accesate se regăseşte dezbaterea despre postul TVT’89, cu 2,253 de vizualizări. Apariţia Actual Vest pe piaţă a fost interesantă pentru 1,162 de persoane. Luptele dintre Analog Tv şi TVT mi-au mai adus câteva sute de citiri în cele vreo trei postări pe care le-am mai avut. V-a mai plăcut subprefectul cu cont pe hi5 (şi mie!), dar şi când am scris despre ex-corespondentul cotidianului Ring din Timişoara, când a fost prins aruncând cu noroi anonim… Hehe, ce vremuri! Cel mai încântată am fost de Conferinţa cea de taină, care nu ar fi existat fără poza şi ideea lui Seba Tătaru.

În martie 2009 am avut cele mai multe citiri, 8.671, iar ziua cea mai aglomerată a fost în 27 ianuarie 2009, când aţi venit buluc şi aţi dat enter la acest blog de 1,011 ori. Cred că era ziua când am pus pozele cu presari, iniţiativă care ajutată de Timea a dus la naşterea Arhivei prăfuite. (Click pe poză pentru detalii mai mari.)

În concluzie, să sperăm că va merge mai departe, cu motoarele mai turate. Blogul (ambele de fapt) este cel care mă mai ţine printre voi, după jumate de an de pauză jurnalistico-redacţională, blogul mi-a adus primul live la un radio (joi, la Radio Campus la Tura de dimineaţă, cu Vio şi Călin Petrescu), blogul m-a trimis, virtual măcar, către oameni care sunt timişoreni şi scriu frumos şi îi citesc cu mare plăcere (Tomata şi Ovi Sîrb sunt primii în top), dar şi către ne-timişoreni care îmi plac tare şi pe care nu îi mai enumăr, că sunt prea mulţi şi se găsesc în blogroll. Hai, gata, că mă cuprind amintirile şi mă îndemnă să “răsfoiesc” trecutul şi chiar nu am timp de asta.

P.S. Am uitat să precizez că am avut 470 de postări şi 990 de comentarii.

stephansdom	1,216
tvt 89	901

Ce produce Banatul?

Există o campanie la Realitatea TV Timişoara intitulată “Produs de Banat”. Citez: “o campanie  Realitatea TV Timişoara şi Media Mall de încurajare a consumului de produse locale”. Este un citat din macheta publicitară din Timiş Expres, care mai precizează “Urmăreşte Realitatea Tv Timişoara pentru a sprijinii (sic!) producătorii locali”. Din machetă mai regăsesc nişte motto-uri “Ajută Banatul! Banatul te ajută!” şi văd sigla CJ Timiş, Pasmatex şi Timişoreana. Deci aceştia trebuie că sunt sponsorii.

Bun. Există şi varianta video, în care edilii locali şi oameni de afaceri ne sfătuiesc să consumăm produse din Banat. Ok, dar ce? Berea Timişoreana? Lenjeria intimă de la Pasmatex? Şi mai ce? “Produsele” Realitatea TV Timişoara? Adică un post tv, franciză, este un produs local? Se consumă?

Eu, una, nu înţeleg campania asta. Ca şi concept pot să înţeleg, dar îi lipseşte substanţa: produsul de Banat. Să înţeleg că e o campanie să mâncăm carne de la Smithfield, roşii de la producătorii locali, lubeniţele de la Gottlob (mai există?), să bem apă minerală de Buziaş, să ne cumpărăm ambarcaţiunile construite la Biled…? Cu se se poate “vinde”, deci, Banatul?

În plus, Banatul e mare, cuprinde şi Caraş-Severinul, acolo există brânză, ţuică… La ei aţi mers să vedeţi sau Banatul a devenit, brusc, doar al Timişului? Putea să apară în clipul promo şi un cărăşean. O să autosesizeze că aţi furat Banatul!

Poate îmi vor răspunde cei care au gândit şi conceput campania asta. Poate înţelege cineva mai bine ca mine, să mă lumineze. Altfel o să cred că e o altă campanie doar de formă, să vedem că “produsul media local” se implică în comunitate, un fel de social responsability… Yeah, right.

Adăugare 25 iunie. Coincidenţă sau nu, am văzut că RTV Timişoara a început să caute produsele de Banat. Primul a fost orezul, găsit de Olivera. Aştept continuarea şi extinderea la Banat, nu la Timiş.